A fi pe placul Său

Dorința naturii carnale este aceea de a-și face pe plac, dar adevăratul copil al lui Dumnezeu are o chemare mai înaltă. Pavel a scris: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Cristos. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. (A doua epistolă către Timotei, 2:3,4). 

Adevăratul copil al lui Dumnezeu se cuvine să caute să fie pe placul Lui, a Aceluia care l-a „înscris la oaste”. 

Copilul lui Dumnezeu este asemuit cu un soldat. Soldatul rabdă „instrucția de bază” intensă și, poate o instrucție de specialitate, în funcție de felul în care va servi. Un soldat învață să servească, învață să asculte, învață tehnici de luptă. În procesul de instrucție, el rabdă dureri. Nevoile (nu dorințele) lui sunt împlinite de cei deasupra lui. Pe scurt, după cum a scris Pavel, el „suferă” greutăți. Suferința nu îl împietrește, ci îl face dur, adaptabil, antrenat și puternic. Regretabil, astăzi majoritatea creștinilor mărturisitori sunt doar mărturisitori găunoși: ei nu sunt soldați, ci, mai degrabă, butoaie goale, care nu participă, sunt spectatori destul de plictisiți de toată tărășenia.  

Soldații lui Cristos sunt cei care poartă un război, mai întâi de toate împotriva propriei lor naturi, a propriei lor naturi carnale, inferioare, care i-ar putea înscrie pe lista de pierderi. Pericolul principal este acela de a se „încurca cu treburile vieții”. Aceste încurcături nu sunt în mod necesar rele în și din ele însele, dar sunt lucruri care îl stânjenesc pe soldat: ele se înfășoară în jurul lui, oprindu-l de la prima sa obligație: îndeplinirea datoriei. 

Care este datoria lui? Datoria lui este aceea de „a fi pe placul Celui care l-a „scris la oaste”; el are o misiune înaltă. El nu și-a ales nici misiunea, nici pe sine. Soldatul lui Cristos nu este voluntar: el este ales ca soldat de către Dumnezeu. Aceasta este dovedit de Epistola către Efeseni, 1:4, 5a, care zice: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui ne-a rânduit mai dinainte”. Fiind ales de Dumnezeu, instruit și echipat de El, soldatul nu are scuză: el trebuie să fie pe placul lui Cristos!

Acest lucru este contrar tuturor lucrurilor din lume, ale cărnii și ale diavolului: aceștia sunt cei trei dușmani ai copilului lui Dumnezeu. Lumea îl cheamă prin poleiala și flecuștețele ei, lucruri care plac firii carnale. Ea strigă la el că nu se cuvine să fie atât de diferit de semenii lui. Propria lui fire carnală l-ar încurca și întreaga lui carieră el ar fi hăituit de acea îngrozitoare natură căzută cu care s-a născut și cu care el este teribil de familiarizat. Iar apoi, mai este înșelătorul și mincinosul, diavolul, care l-ar rătăci de la adevăr, așa cum este el în Cristos Isus, la o altă evanghelie, care nu este deloc o Evanghelie! Evitând capcanele el trebuie să încerce „să placă celui ce l-a scris la oaste”.