Harul contra arminianismului

Materialul următor pune în contrast cele cinci puncte ale „calvinismului” cu cele cinci puncte ale „arminianismului”, prezentate într-o formă clară și concisă.

Deși credem că aceste doctrine poreclite „calvinism” sunt adevărate și biblice, noi refuzăm să fim identificați cu John Calvin. Noi suntem baptiști. El a fost un botezator de copii, un protestant și membru al unei societăți făcute de oameni, numită biserică. Mai mult, el a fost un persecutor al baptiștilor. De aceea noi folosim termenul „calvinism” cu prudență, și numai din conveniență.

Cele cinci puncte ale arminianismului

1. Voința liberă sau abilitatea umană

Cu toate că natura umană a fost serios afectată de cădere, omul nu a fost lăsat într-o stare de totală incapacitate spirituală. Dumnezeu dă cu bunăvoință posibilitatea fiecărui păcătos să se pocăiască și să creadă, dar El nu interferează cu libertatea omului. Fiecare păcătos posedă o voință liberă, iar destinul său etern depinde de cum o folosește. Libertatea omului constă în abilitatea sa de a alege binele mai presus decât răul în cele spirituale; voința sa nu este înrobită de natura sa păcătoasa. Păcătosul are puterea fie de a coopera cu Duhul Domnului și să fie regenerat ori are puterea să se împotrivească harului lui Dumnezeu și să piară.  Păcătosul pierdut are nevoie de asistența Duhului, dar el nu trebuie să fie regenerat de Duhul înainte ca el să poată crede, credința fiind actul (acțiunea) omului și precede nașterea din nou. Credința este darul păcătosului pentru Dumnezeu; este contribuția omului la mântuire.

2. Alegerea condiționață

Alegerea unor anumiți indivizi de către Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a fost bazată pe prevederea Sa că ei vor răspunde chemării Sale. El i-a ales doar pe aceia despre care a știut că, folosindu-și propria libertate, vor crede Evanghelia. De aceea, alegerea a fost determinată sau condiționată de ceea ce va face omul. Credința pe care Dumnezeu a anticipat-o și pe care Și-a bazat alegerea nu a fost dată păcătosului de Dumnezeu (nu a fost creată prin puterea regeneratoare a Duhului Sfant), ci a rezultat doar din voința omului. A fost lăsat în întregime la latitudinea omului să creadă sau nu, și astfel să fie ales pentru mântuire. Dumnezeu i-a selectat pe toți cei despre care știa că, prin propria lor voință liberă, L-ar alege pe Cristos. Astfel, alegerea lui Cristos de către păcătos și nu alegerea păcătoșilor de către Dumnezeu este cauza finală a mântuirii.

3. Răscumpararea universală sau ispășirea generală

Munca răscumpărătoare a lui Cristos a făcut posibilă mântuirea pentru oricine, dar, practic, nu a asigurat mântuirea pentru nimeni. Cu toate că Cristos a murit pentru toți oamenii și pentru fiecare om, doar acei ce cred în El sunt mântuiți. Moartea Sa Îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să ierte păcătoșii, cu condiția ca ei să creadă, dar, practic, nu îndepărtează păcatul nimănui. Răscumpărarea lui Cristos devine eficace doar dacă omul alege s-o accepte.

4. Împotrivire eficace contra Duhului Sfânt

Chemarea interioară a Duhului este în toți aceia care aud chemarea exterioară a invitației Evangheliei. El face tot ce poate să aducă fiecare păcătos la mântuire. Dar, deoarece omul este liber, el se poate împotrivi cu succes chemării Duhului. Duhul nu poate să regenereze păcătosul până când el nu va crede; credința (care este contribuția omului) precede și face posibilă nașterea din nou. Astfel, voința liberă a omului limitează Duhul în aplicarea lucrării mântuitoare a lui Cristos. Duhul Sfânt îi poate atrage la Cristos doar pe cei care Îi îngăduie să împlinească voia Lui în ei. Înainte ca păcătosul să răspundă, Duhul nu poate da viața. Deci, harul lui Dumnezeu nu este invincibil; se poate, și deseori se întâmplă ca omul să-i reziste și să i se împotrivească.

5. Căderea din har

Cei care au crezut și sunt mântuiți cu adevărat pot să-și piardă mântuirea eșuând în păstrarea credinței lor, etc. Nu toți arminienii sunt de acord la acest punct; unii susțin că credincioșii sunt păstrați veșnic în Cristos – că odată ce păcătosul a fost regenerat, el nu mai poate niciodată să se piardă.

Cele cinci puncte ale calvinismului

1. Inabilitatea totală sau depravarea totală

Din cauza căderii, omul este incapabil prin el însuși să creadă Evanghelia în mod mântuitor. Păcătosul este mort, orb și surd față de lucrurile lui Dumnezeu; inima sa este înșelătoare și coruptă, nespus de rea.  Voința sa nu este liberă, este înrobită naturii sale rele. Astfel, omul nu va dori să aleagă binele în detrimentul răului în domeniul spiritual; robia naturii sale îl face incapabil. În consecință, e nevoie de mai mult decât de asistența Duhului pentru a aduce un păcătos la Cristos – este nevoie de regenerare, prin care Duhul îl înviază pe păcătos și îi dăruiește o natura nouă. Credința nu este ceva cu care omul contribuie la mântuire, ci ea însăși este o parte a darului lui Dumnezeu, mântuirea. Credința este darul lui Dumnezeu pentru păcătos, nu darul păcătosului către Dumnezeu.

2. Alegerea necondiționată

 Dumnezeu a ales anumiți indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii, doar pe baza voinței Sale suverane. Alegerea anumitor păcătoși de către El nu s-a bazat pe niciun fel de răspuns anticipat de ascultare din partea lor, cum ar fi credința, pocăința, etc. Din contră, Dumnezeu dă credință și pocăință fiecărui individ pe care El l-a ales. Aceste acțiuni sunt rezultatul, nu cauza alegerii lui Dumnezeu. Deci alegerea nu a fost determinată sau condiționată de calități virtuoase anticipate în om. Pe cei aleși de Dumnezeu în mod suveran, El îi aduce, prin puterea Duhului, la voința acceptării lui Cristos. Astfel, cauza hotărâtoare a mântuirii este alegerea păcătosului de către Dumnezeu, și nu alegerea păcătosului pentru Cristos.

3. Răscumpărarea particulară sau ispășirea limitată

Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos a intenționat să-i mântuiască doar pe cei aleși și, practic, să asigure mântuirea pentru ei. Moartea Sa a fost substituirea în executarea și suferirea pedepsei pentru păcat în locul anumitor păcătoși specifici. În plus față de ștergerea păcatului poporului Său, răscumpărarea lui Cristos a asigurat tot ce a fost necesar pentru salvarea lor, inclusiv credința care-i unește cu El. Darul credinței este în mod desăvârșit aplicat de Duhul tuturor celor pentru care a murit Cristos, garantând prin aceasta mântuirea lor.

4. Harul eficace sau harul irezistibil

În completare la chemarea generală exterioară la mântuire, care este făcută tuturor celor care aud Evanghelia, Duhul Sfant le oferă aleșilor o chemare interioară specială, care în mod inevitabil îi aduce la mântuire. Chemarea interioară (care este făcută doar celor aleși) nu poate fi respinsă; ea are întotdeauna ca rezultat convertirea. Prin intermediul acestei chemări speciale, Duhul îl atrage [literal, „îl trage”] în mod irezistibil pe păcătos la Cristos. El nu este limitat în lucrarea Sa de realizare a mântuirii de voința umană și succesul Său nu depinde de cooperarea oamenilor. Duhul, prin har, îl determină pe păcătosul ales să coopereze, să creadă, să se pocăiască, să vină liber și de bună voie la Cristos. Deci, harul lui Dumnezeu este invincibil; nu eșuează niciodată în a avea ca rezultat mântuirea celor ce au parte de el.

5. Perseverența sfinților

Toți cei care sunt aleși de Dumnezeu, răscumpărați de Cristos și cărora Duhul le dă credința sunt mântuiți pentru eternitate. Ei sunt păstrați în credință de puterea Dumnezeului Atotputernic și astfel ei perseverează până la sfârșit.

Potrivit arminianismului:

Mântuirea este dusă la îndeplinire (realizată) prin efortul combinat al lui Dumnezeu (care are inițiativa) și al omului (care trebuie să răspundă) – răspunsul omului fiind factorul determinant. Dumnezeu a făcut mântuirea posibilă pentru toți, dar aceasta devine eficientă doar pentru cei care, prin propria voință liberă, „aleg” să coopereze cu El și să accepte oferta harului Său. În momentul crucial, voința omului joacă rolul decisiv; în acest fel omul, și nu Dumnezeu, este cel care hotărăște cine vor fi destinatarii darului mântuirii.

Potrivit calvinismului:

Mântuirea este dusă la îndeplinire (realizată) de atotputernicia Dumnezeului Triunic. Tatăl a ales un popor, Fiul a murit pentru indivizii care compun acest popor, iar Duhul Sfânt face eficientă moartea lui Cristos prin aducerea celor aleși la credință și pocăință, prin aceasta determinându-i să se supună voit Evangheliei. Întreg procesul (alegere, răscumpărare, regenerare) este lucrarea lui Dumnezeu și este doar prin har.  În acest fel, Dumnezeu, nu omul, determină cine vor fi destinatarii darului mântuirii.